DNA critică modificarea codurilor penale: Vor îngreuna anchetele penale

DNA precizează că modificările codurilor penale vor îngreuna investigațiile și că Parlamentul le-a adoptat fără a ține seama de propunerile instituțiilor judiciare și fără o colaborare reală, criticând o serie de articole care încalcă prevederi ale Constituției sau care favorizează inculpații.

„Cele mai recente modificări aduse Codului de procedură penală de către Parlament au fost adoptate fără a ține seama de observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și de asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale”, spune DNA.

„Exemple de modificări ce vor îngreuna anchetele penale: Articolul 139, alineatul (3) stabilește că „înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți și de subiecții procesuali principali, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții” eliminându-se astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte înregistrări dacă nu sunt interzise de lege. Prin această modalitate se elimină un mijloc de probă important, fiind încălcat art. 131 alin. (1) Constituție privind ordinea de drept și interesele generale ale societății. Prin limitarea înregistrărilor efectuate doar de părți și subiecți procesuali principali sunt excluse înregistrările efectuate de alte persoane decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Spre exemplu, dacă o persoană filmează un viol sau momentul în care o persoană primește mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este realizată de una din părțile din dosar”, arată procurorii DNA, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, DNA mai consideră că modificarea articolului 83 din Codul de procedură penală, în sensul de a da drept suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că, în numeroase situații, martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție.

„În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție absolut suficientă pentru dreptul la apărare al persoanei cercetate; Articolul 83 litera b1), prevede că inculpatul are „dreptul de a fi încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți.” Astfel, toată urmărirea penală se va efectua în prezența inculpatului, inclusiv audierea părților vătămate, părților civile, efectuarea unor percheziții sau alte acte. Sunt contrazise orice principii elementare ale investigației penale prealabile judecații, transformându-se activitatea de investigație penală într-o activitate publică și lipsită de orice confidențialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui să încunoștințeze inculpatul despre faptul că va efectua o percheziție domiciliară la un alt inculpat sau o altă persoană fără a exista nici o garanție de păstrare a confidențialității”, se mai arată în sursa citată.

În legătură cu acest articol, procurorii arată că se încalcă articolul 21, alineatul (3) din Constituție, referitor la dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care persoana vătămată sau partea civilă nu beneficiază de un drept similar.

De asemenea, procurorii au identificat nereguli și în cazul articolului 305, care impune clasarea cauzei dacă, în termen de un an, procurorul nu începe urmărirea penală față de persoană.

„Aceste dispoziții sunt de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la legalitatea procesului penal.Introducerea unei limite maxime de un an, în care organele de urmărire penală sunt obligate fie să dispună începerea urmăririi penale cu privire la persoană, fie să claseze cauza, aduce o atingere gravă posibilității de a investiga infracțiunile grave, a căror complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăției în acest interval.
În practica organelor judiciare există numeroase situații în care autorii unor infracțiuni extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscală) nu au fost identificați în termen de un an de la începerea cercetărilor. Clasarea cauzei într-o asemenea situație înlătură posibilitatea continuării cercetărilor și elimină practic dreptul fundamental al părții vătămate prin infracțiune de a obține tragerea la răspundere penală a autorului și repararea prejudiciului, ceea ce echivalează cu negarea obligației statului de a realiza o anchetă efectivă tocmai cu privire la infracțiunile care aduc cele mai grave atingeri intereselor sociale ocrotite de lege”, se precizează în comunicatul DNA.

Procurorii mai consideră că articolul 143, care restrânge dreptul organelor de urmărire penală de a folosi comunicații înregistrate obținute legal pentru constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni încalcă exigențele constituționale de claritate și previzibilitate a legii, în condițiile în care face referire la o procedură de completare a mandatului care nu este reglementată nicăieri în cuprinsul actului normativ.

În acest sens, DNA a oferit un exemplu: dacă se descoperă că o persoană cercetată pentru săvârșirea unui omor fusese interceptată într-un alt dosar, de un alt organ judiciar, în perioada în care fusese ucisă victima, înregistrările nu pot fi folosite pentru a stabili dacă autorul s-a aflat în locul săvârșirii faptei.

„Articolele 1461 și art. 153 reduc competențele proprii procurorului, deja limitate, în materia obținerii datelor privind tranzacțiile financiare. (…) Spre exemplu, dacă datele financiare obținute în baza autorizării judecătorului cu privire la un om de afaceri dovedesc că acesta a dat mită unui funcționar public, probele nu pot fi folosite împotriva acestuia. Această restrângere a posibilității aflării adevărului nu are nicio justificare obiectivă și împiedică organele judiciare să își îndeplinească atribuțiile stabilite de Constituție. Orice mijloc de probă administrat în mod legal trebuie să poată fi folosit pentru dovedirea oricărei împrejurări de fapt, indiferent de persoana vizată”, mai precizează procurorii.

În sursa menționată se mai arată că articolul 159 introduce restricții nejustificate referitoare la efectuarea perchezițiilor care pot zădărnici obținerea unor probe esențiale Concret, DNA consideră că prin această reglementare se încalcă art. 131 alin. (1) din Constituție (ordinea de drept și interesele generale ale societății).

„O percheziție se poate dispune și în cazul descoperirii unor obiecte despre care organele judiciare nu dețin informații precise. De exemplu se cunoaște că la o adresă există documente, facturi ale unei firme, dar nu se știe exact care sunt acestea, numărul și data lor, suportul material pe care se află (computer, hard-disk-uri, stick-uri de memorie etc.). Sunt situații în care obiectele căutate pot fi indicate doar generic”, spun procurorii.

Tot privind această chestiune, procurorii anticorupție spun că modificarea articolul 168 va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni, fără nici un argument obiectiv.

„Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii și în baza autorizației unui judecător. (…) Prin această modificare se elimină posibilitatea folosirii datelor care se obțin în urma unei percheziții informatice în alte cauze care nu au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția. Nu este clar dacă solicitarea unui nou mandat de percheziție informatică se face în același dosar, sau trebuie întocmit un alt dosar pentru fapta nouă descoperită. Mai mult, dacă din date reiese săvârșirea iminentă a unei infracțiuni care nu are legătură cu cauza în care a fost emis mandatul, nici măcar motivul urgenței pentru prevenirea săvârșirii acelei infracțiuni nu mai poate justifica folosirea acestor date”, arată DNA.

Articolul 249 limitează luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale doar cu privire la bunurile obținute din activități infracționale, iar în situația în care aceste bunuri nu se mai găsesc, nu mai este prevăzută posibilitatea de a sechestra alte bunuri de aceeași valoare, spune Direcția Anticorupție. Tot instituția arată că articolul 249 condiționează luarea de măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune de efectuarea unei expertize evaluatorii sau stabilirii valorii bunurilor în baza grilelor utilizate de Camera Notarilor Publici.

„Articolul 290 limitează în mod nejustificat termenul în care o persoană poate să denunțe o infracțiune pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă. (…) Nu există niciun argument obiectiv care să justifice diferența de tratament dintre o persoană care denunță o infracțiune în interiorul termenului de 1 an prevăzut de lege și beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă, în comparație cu o altă persoană care denunță o infracțiune similară după un an și o lună de la data la care a luat cunoștință de aceasta, însă nu beneficiază de același tratament sancționatoriu. Se încalcă principiul legalității procesului penal, în sensul că organele judiciare nu vor mai putea să respecte obligația de a cerceta toate infracțiunile și toți infractorii”, spune DNA.

Procurorii mai arată că articolul 125 restrânge nejustificat posibilitatea acordării statutului de martor amenințat, subliniind totodată că, prin această modificare se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statului de martor amenințat fiind necesar să existe „probe sau indicii”, față de modalitatea existentă acum care prevede „suspiciune rezonabilă”.

De asemenea, DNA a mai identificat și anumite neclarități care ar putea fi în favoarea inculpatului:

„- Articolul 10, alineatul (2) introduce obligația de a asigura suspectului/inculpatului și avocatului „timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepția luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 6 ore și înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziție și comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică.” Acesta este în contradicție cu art. 94, alineatele (1), (4) și (7) care va avea următorul cuprins: (7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoștință de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfășurate în fața judecătorului de drepturi și libertăți privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

Judecarea cererilor privind măsurile preventive nu poate începe până la momentul la care avocatului nu i se asigură timpul necesar pregătirii apărării și numai după ce judecătorul se asigură că acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea întregului material al dosarului de urmărire penală, dar nu mai puțin de 4 ore. Încălcarea acestui drept atrage nulitatea absolută a încheierii de dispunere a măsurii preventive.” Textele sunt așadar neclare deoarece nu se specifică momentul în care suspectul, inculpatul și avocatul au dreptul să primească întreg material de urmărire penală.

– Articolul 172 alineatele (4) și (7) prevăd că: „expertiza se efectuează de către experți autorizați sau recunoscuți din țară sau din străinătate”. Noțiunea de „expert recunoscut” nu este definită.

– Articolul 211 alineatul 5 stabilește că „instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) pe o perioadă de cel mult 30 de zile care poate fi prelungit cu cel mult 150 de zile.” Aceste dispoziții, precum și pct. 126 din lege, care modifică art. 2151 alin. 7 și 8 C.P.P., încalcă exigențele constituționale de claritate și previzibilitate a legii, în condițiile în care normele se contrazic, fiind imposibilă punerea lor în aplicare.

Astfel primul text prevede că în cursul judecății măsura controlului judiciar se poate lua pe o perioadă de cel mult 30 de zile și poate fi prelungită cu 150 de zile, iar cel ce-al doilea stabilește o durată a controlului judiciar în cursul judecății de 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la 5 ani de la momentul trimiterii în judecată. Totodată, art. 211 C.P.P. reduce nejustificat termenul pentru care poate fi luată măsura preventivă a controlului judiciar, dar și termenul maxim al acesteia”, se arată în această categorie.